Munţii Pădurea Craiului ocupă partea de nord-vest a Munţilor Apuseni, constituindu-se într-o adevarată peninsulă ce se desprinde din corpul central al Apusenilor, desfăşurată între depresiunea Vad- Borod şi cea a Beiuşului. Calcarele ocupa o suprafaţă de cca. 425 km patraţi reprezentând cele mai extinse suprafeţe carstificabile din M. Apuseni. Masivul Pădurea Craiului este şi cel mai bine cunoscut masiv calcaros din Romania datorită atât cercetărilor geologice desfăşurate în scopuri economice (prospecţiuni pentru zăcăminte de bauxită, argilă refractară) cât şi cercetărilor carstologice intreprinse de pasionaţi ai acestui tip de relief.

    Golurile carstice (peşteri şi avene) sunt rezultatul unor procese dintre care cel mai important îl reprezintă dizolvarea rocilor de către apele ce pătrund, stagnează şi circulă într-un masiv calcaros, în urma acestei dizolvări rezultând reţeaua subterană denumită în mod curent peşteră. Factorii ce determină formarea şi morfologia unei peşteri sunt mai complecşi, importanţă având şi sistemul de fisuri, fălii, diaclaze care străbat roca sau factorul tectonic.

    Iată câteva dintre cele mai reprezentative peşteri pentru Munţii Padurea Craiului, aflate în Remeţi, aici existând peste 250 de peşteri.

    Peştera Valea Leşului are o lungime de 800 de metri şi este populată cu coleoptere cavernicole, fiind prezente în coridoarele laterale şi câteva resturi scheletice de urşi cavernicoli (Ursus Speleus).

    În peşterǎ trǎiesc 18 specii de lilieci, specii protejate atât la nivel naţional cât şi internaţional. Peştera se gaseşte în versantul drept al Văii Lesului , la baza unui perete surplombat .

    Din peşteră iese un paraiaş care înainte de a se vărsa in Valea Leşului străbate un grohotiş plin de muşchi oferind o privelişte de poveste. Peştera "Valea Leşului" este declarată arie naturală protejată de interes naţional.

    În capătul satului , pe latura de sud a culmii calcaroase ce se desfăşoară între Valea Rea şi Valea Iadului, se gaseşte Dealul Cornilor. La baza acestuia, în partea din amonte se află ascunsă de vegetatie, Peştera cu Apă din Dealul Cornilor. Numeroasele iscalituri de pe peretii coridorului principal al acestei peşteri atestă că ea a fost frecvent vizitată în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. V. Puscariu o prospectează biospeologic, iar un colectiv al Institutului de speologie "E. Racovita" din Cluj o cercetează intensiv intre 1954 si 1955.

    Peştera este săpata în calcare tithonice, în apropierea contactului cu calcarele eocretacice. Este activă, parcursă de un pârâu subteran care a fost captat într-o reţea inferioară şi drenat spre un mic izbuc, situat dedesubtul peşterii, şi care se varsă direct în Valea Iadului. Peştera deţine remarcabili martori de eroziune şi este bogat concreţionată. Are o lungime de aproximativ 300 m. Peştera este importantă pentru studiul speleogenezei şi sedimentologiei prin martorii de eroziune existenţi la diferite nivele. Biospeologic, ea se remarcă printr-o bogată faună cavernicolă care traieşte aici. Semnalăm formele troglobionte cunoscute până acum: gasteropodul Bythimlla austriaca şi elicopterul Drimeotus (s. str.) kovacsi horvrilhi.

    Peştera, emergenţă a unui curs subteran cu debit apreciabil, constituie un coridor unic, ascendent, cu numeroase obstacole pe parcurs. Peştera este dezvoltată în calcare situate la limita dintre triasicul inferior şi mediu şi are o lungime totală de 4500 m. Peştera este situată pe malul stâng al Văii Iadului, peste drum de Consiliul local al comunei Bulz (jud. Bihor), la o distanţă de aproximativ 2 km amonte de confluenţa cu Crisul Repede.

    Peştera este greu accesibilă, necesitând mijloace de iluminare, cizme de cauciuc lungi, barcă de cauciuc, 5 scări speologice de cate 10 m fiecare, pitoane, carabiniere etc.

    Peştera este situată la baza versantului stâng al Văii Iadului aval cu circa 250 m de confluenţa cu Valea Rea, satul Remeţi. Este descrisă şi cartată de H. Kessler (1944) sub numele de Jâdremetei vizesbarlang. Se dezvoltă paralel cu Valea Iadului şi este accesibilă prin două intrări înguste situate la nivelul luncii majore. Ea este drenată de un curs de apă ce apare şi dispare din subteran prin câte un sifon. Dupa H. Kessler, cursul de apă ar proveni din albia Văii Iadului, care, dupa ce dispare în sifonul 2, reapare la zi prin Pestera Turii. De altfel această legatură a fost stabilită în anul 1981 de către G. Rayka si I. Balogh care, cu echipamente de scufundare, au străbătut galeria înecată dintre sifoanele 2 şi 3.

    Peştera de pe Valea Izvorului, descoperită în timpul construcţiei canalului de aducţiune Iad-Drăgan, este, se pare, extrem de interesantă, dar n-a fost inclusă în circuitul turistic. In dreapta paragrafului puteti admira imagini captate în această minunată peşteră. Multumim Andreei Puşcau pentru amabilitatea şi materialul furnizat.

    Datorită interesului stiinţific şi peisagistic (flora, fauna şi temperatura constantă de 4-5 ^oC) trebuie amintit şi Lacul Topliţa (circa 500 m²) din Remeţi sau Lacul fără Fund, un izvor vocluzian, cu apă dulce, care nu ingheaţă la temperaturi atmosferice negative.

    Printre alte peşteri ce pot fi vizitate amintim : Peştera Mare şi Mica din Lunca Pizlii, Bandiţilor, Bonchii, Căuşului 1, 2 si 3, Fânului, Daica, Faţa Arsă, Firez, Păstorului, Pobraz, Runcşorului, Secătura, Varniţa Leşului, Văcărişte, Gruiul Jderului, Peştera din Valea Sălătrucului, Peştera din Galeria Forţată, Groapa Largă, Peştera Mare din Piatra Miculii, Avenul de sub Dealul Mihaiului, Peştera din Pietrele Negrului, Peştera de pe Valea Bisericii, Peştera de pe Valea Rea.